În practica clinică, unda de șoc se referă la terapia cu unde de șoc, iar gradul de durere variază de la persoană la persoană. Cu toate acestea, cu cât durerea este mai severă, cu atât efectul este mai bun. Nu există nicio legătură necesară între cele două.
Terapia cu unde de șoc este o terapie fizică care tratează bolile prin aplicarea energiei adecvate în zone precise. Energia folosită și zona selectată determină direct efectul tratamentului, indiferent de nivelul durerii pacientului în timpul operației. Dacă energia este prea scăzută, efectul terapeutic nu poate fi atins, iar dacă energia este prea mare, pot apărea reacții adverse.
Undele de șoc extracorporale cu energie scăzută și energie medie sunt utilizate în mod obișnuit pentru a trata bolile cronice ale leziunilor țesuturilor moi, bolile leziunilor cartilajului și lipsa de unire a oaselor superficiale, în timp ce undele de șoc extracorporale de înaltă energie sunt utilizate în mod obișnuit pentru a trata lipsa uniunii osoase mai profunde, vindecarea întârziată a fracturilor, și necroza capului femural și alte tulburări osteogene.
În general, cu cât nivelul de energie al undei de șoc este mai mare, cu atât este mai mare gradul de durere. Dar cu cât nivelul durerii este mai mare, cu atât efectul tratamentului este mai bun. În timpul procesului de tratament, medicii vor alege nivelul de energie adecvat și metoda de tratament în funcție de starea specifică a pacientului pentru a obține cel mai bun efect de tratament.
Dacă pacientul simte o durere sau un disconfort evident, trebuie să informeze medicul în timp util, astfel încât acesta să poată ajusta planul de tratament sau să oprească tratamentul. Durerea excesivă poate cauza o povară suplimentară asupra organismului și poate afecta eficacitatea tratamentului.